Dănuţ Ionuţ Clopce a ajuns la 6 firme falimentare. Ultima pe listă - "Profcon" Oradea

caricatura-birou-www- "Societatea de Agregate şi Betoane Profcon" SRL Oradea a intrat în faliment; aceasta face parte dintr-un grup de şase societăţi falimentare în care apare ca asociat Dănuţ Ionuţ CLOPCE

- Clopce a devenit asociat în firmele respective cu puţin timp înainte ca acestea să intre în faliment

- El mai apare ca asociat în alte patru firme "curate", în trei dintre acestea fiind cooptat în anul 2013.

 


Tribunalul Bihor a admis, în data de 19 noiembrie 2013, cererea reprezentanţilor "Societatea de Agregate şi Betoane Profcon" SRL Oradea (J05/2025/2007; CUI 22234134) privind deschiderea procedurii simplificate de faliment.

Instanţa a numit drept lichidator judiciar provizoriu pe Crist Vest Audit IPURL (cu sediul în Oradea, str. Republicii, nr. 8, cod unic de înregistrare RO/11576190, judeţul Bihor, nr. de înregistrare în R.S.P. 0107) şi a fixat termenul limită de depunere a creanţelor pentru data de 3 ianuarie 2014. Tabelul preliminar al creanţelor urmează a fi comunicat la data de 13 ianuarie 2014, iar cel definitiv, după soluţionarea eventualelor contestaţii, la data de 28 ianuarie 2014.

Clopce nu are noroc în afaceri... sau doar preia firme aflate în pragul falimentului?

Societatea PROFCON SRL Oradea a fost înfiinţată în 2007, având ca obiect principal de activitate comerţul cu ridicata al materialului lemons şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare. Firma este controlată de asociatul majoritar şi administratorul CLOPCE DĂNUŢ IONUŢ, o cotă minoritată de părţi sociale aflându-se în posesia firmei VESTIC GRUP CONSTRUCT MONTAJ SRL, aceasta, la rândul ei, fiind deţinută tot de către CLOPCE.

PROFCON SRL Oradea a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de 11.465.651 lei şi pierderi de 71.459 lei, după ce în 2011 raportase o cifră de afaceri de 5.923.956 lei şi pierderi de 112.092 lei. La finalul anului 2012, societatea înregistra datorii totale de 11.679.612 lei, iar la data de 30 septembrie 2013 avea restanţe de plată către bugetele de stat în sumă de 6.287 lei.

Conform Registrului Comerţului, CLOPCE DĂNUŢ IONUŢ figurează ca asociat, în nume personal, în 10 firme. Dintre acestea, şase sunt în diverse faze ale procedurii de insolvenţă/faliment. Astfel, pe lângă PROFCON SRL Oradea, falimentul mai afectează şi societăţile: BREND EXPORT BUSINESS SRL (J05/589/2012; CUI 30076710), FLORISIM COMEX SRL (J05/5294/1994; CUI 6733612), FRIGOSERV CONSTRUCT MONTAJ SRL (J05/1800/2004; CUI 16825004), GLOBAL TECHNOLOGY CONSTRUCT SRL (J05/479/2012; CUI 29982655), PROFESIONAL CONSTRUCT & TRANSPORT MARFA SRL (J05/188/2011; CUI 28016147).

Interesant este că numele lui Clopce a apărut în structura asociaţilor acestor firme cu puţin timp înainte ca acestea să intre în faliment. În niciuna din firmele menţionate Clopce nu este membru fondator, el fiind cooptat pe parcurs, ca apoi societăţile în cauză să tragă heblul. Poate că la mijloc este doar ghinionul sau nepricerea în afaceri, dar această situaţie indică mai degrabă că persoana în cauză ar fi un cumpărător de firme cu probleme, ca să nu spunem că ar putea fi un boschetar căruia i se aruncă în cârcă belelele altora.

În aceste condiţii, nu ar fi lipsit de interes să menţionăm şi firmele care deocamdată nu apar în insolvenţă sau faliment şi la care este asociat CLOPCE DĂNUŢ IONUŢ (n. 17.08.1983):

  • - AXIA PROPERTY GLOBAL SRL (J05/229/2013; CUI 31211768) - unic asociat şi administrator, fondator
  • - ELECTRO INVESTMENT SRL (J05/1090/2010; CUI 27325802) - asociat şi administrator, cooptat în cursul anului 2013
  • - TICHET TRANS INVEST SRL (J05/1586/2009; CUI 26323099) - cooptat în cursul anului 2013
  • - VESTIC GRUP CONSTRUCT MONTAJ SRL (J05/174/2011; CUI 28009522) - cooptat în cursul anului 2013.

 
NOTĂ
Acest articol este proprietatea exclusivă ANTIŢEPARI.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor.
Este interzisă reproducerea informaţiilor furnizate de www.ANTITEPARI.ro în publicaţii sau alte materiale tipărite, precum şi preluarea în vederea prezentării pe alte site-uri, fără existenţa în prealabil a unui acord scris în acest sens.
Pentru detalii privind reproducerea informaţiilor prezentate pe acest site, contactaţi ANTIŢEPARI.ro

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

business loan online | http://www.antitepari.ro/modules/can-i-apply-for-a-loan-online/ | http://www.antitepari.ro/modules/paydays-loans/ | short term loan agreement