"Super Bingo Metropolis" a încercat din răsputeri să ţepuiască un câştigător

superbingo- Câştigătorul premiului de 50.000 lei a obţinut o hotărâre definitivă a instanţei prin care i se recunosc drepturile, după doi ani de procese

- Din păcate, sunt slabe şanse ca persoana în cauză să-şi mai vadă banii, deoarece organizatorul primei ediţii a "Super Bingo Metropolis" este în insolvenţă

- Jocul continuă, o altă firmă având calitatea de organizator, dar în spatele acesteia se află aceiaşi oameni care au pus la punct şi prima ediţie, Radu Chifa şi Petru Rus

 


Curtea de Apel Cluj a decis, recent, că un jucător căruia firma "Phoenix Games" SRL Bistriţa, organizatorul primei ediţii a jocului "Super Bingo Metropolis", a refuzat să-i achite un premiu de 50.000 de lei, se poate înscrie la masa credală a firmei în cauză.

Problema datează din octombrie 2010. În procesul verbal nr. 383/25 octombrie 2010 întocmit de Comisia de validare a ediţiei de joc "Super Bingo Metropolis", organizată de SC “Phoenix Games" SRL s-a consemnat că în urma extragerii topului pentru Superlinie Metropolis, câstigătorul premiului de Super Linie Metropolis în valoare de 50.000 lei este posesorul cartonului cu nr. 671 din topul cu nr. 13.459.

Când a vrut să-şi ridice premiul, câştigătoarea Gliga Maria a fost refuzată, considerându-se că respectivul talon ar fi fost falsificat. De fapt, organizatorii concursului au observat că pe partea dedicată elementelor de identificare ale câştigătorului, acestea erau înscrise cu litere îngroşate şi cu însemne de ştersături. În acest sens, cei de la "Super Bingo Metropolis" au comandat şi o expertiză criminalistică extrajudiciară, efectuată de către laboratorul individual de expertiză criminalistic al expertului criminalist Marga Vasile, din Bistriţa care ar fi concluzionat că respectivul talon ar fi falsificat, nefiind autentic.

În această situaţie, posesoarea cartonului s-a adresat justiţiei. După mai multe amânări la Judecătoria Bistriţa, dosarul a fost suspendat în data de 30 martie 2012, deoarece în data de 17 februarie societatea "Phoenix Games" SRL Bistriţa intrase în insolvenţă. Pentru a mai păstra o şansă de a-şi primi banii, Maria Gliga a fost nevoită să se înscrie la masa credală, dar administratorul judiciar al firmei insolvente, SCP Consult Management UV IPURL, a refuzat înscrierea acesteia în categoria creditorilor, pe baza concluziilor expertizei criminalistice extrajudiciare menţionate.

Maria Gliga nu s-a lăsat păgubaşă, ci a contestat măsura administratorului judiciar, obţinând câştig de cauză la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, deoarece “câstigătorul premiului de 50.000 lei nu este o anumită persoană identificată prin nume, prenume, domiciliu, nr. de telefon si vârstă, respectiv cu menţiunile înscrise pe carton constatate a fi falsificate de către expertul criminalist, ci posesorul cartonului nr. 671 din topul nr. 13.459, date cuprinse în partea pretipărită şi cu privire la care expertul criminalist nu a avut observaţii de făcut, deoarece acestea sunt intacte, nesuferind nici un fel de modificări.
În consecinţă, în speţă este vorba de un talon la purtător identificat prin nr. şi serie dintr-un anumit top, şi nu de un talon nominativ cu privire la care ar fi determinată identitatea persoanei care îl posedă".

Ca atare, în data de 2 iulie 2013, Tribunalul a admis contestaţia câştigătoarei şi a dispus înscrierea acesteia în tabelul creditorilor cu suma de 54.420 lei si cu dobânda legală aferentă sumei de 50.000 lei calculată de la data naşterii obligaţiei de plată si până la data deschiderii procedurii insolvenţei. Administratorul special a atacat sentinţa Tribunalului, dar Curtea de Apel Cluj a menţinut decizia Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

În ciuda acestei victorii, însă, probabil că Maria Gliga nu va mai avea ocazia să-şi primească banii, deoarece firma organizatoare a primei ediţii a "Super Bingo Metropolis" este în insolvenţă,iar sumele înscrise în tabelul preliminar al creditorilor sunt de aproximativ 15,8 milioane de lei.


"Super Bingo Metropolis" continuă, cu o altă firmă, dar cu aceiaşi oameni

"Super Bingo Metropolis" a avut un prim sezon până în februarie 2012, când, prin decizia nr. 161/ 16.02.2012 a Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc, licenţa organizării lui a fost revocată, din cauză că firma nu îşi plătise datoriile la stat, în valoare de 1,2 milioane euro. Ca urmare a acestei decizii, partida din data de 19 februarie 2012 nu a mai fost difuzată, iar firma organizatoare s-a cerut sub protecţia insolvenţei. Deşi instanţa a admis această cerere cu celeritate, administratorul judiciar desemnat nu a catadicsit nici acum să publice raportul cauzelor care au dus la apariţia insolvenţei.

Societatea comercială care a organizat acest prim sezon se numeşte "Phoenix Games" SRL (J6/333/2000, 13501542), iar asociaţii acesteia sunt Radu Chifa (n. 27.12.1968) - 50% şi Petru Rus (n. 26.06.1969) - 50%. În exact aceeaşi formulă, după ce s-au plictisit fără jucăria lor, cei doi au "accesat" o altă firmă, "Metropolis Bets" SRL Bistriţa (J6/391/2002, 15020596), cu care au demarat, tot la Antena 1, un nou sezon "Superbingo Metropolis", care a început cu ediţia din data de 05.05.2013.

Joc de noroc interzis minorilor, dar difuzat la ore nepotrivite

Persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu pot participa la jocuri de noroc. Este şi cazul "Super Bingo Metropolis". Cu toate acestea, jocul este difuzat pe Antena 1 duminica de la ora 16:15 până la ora 19:00. Este clar că acest interval orar nu este cel în care să fie protejaţi copiii. Rezultă că ori legislaţia care reglementează transmiterea programelor TV are o lacună, o scăpare sau o anumită permisivitate, ori avem de-a face cu încălcarea unor prevederi contrare. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât, prin difuzarea la ore accesibile copiilor, aceştia pot fi inoculaţi cu un "virus" al jocurilor de noroc, împotriva căruia societatea ar trebui să îi protejeze

Citiţi şi:
Ţeapa "Super Bingo Metropolis" a mai crescut cu două milioane lei

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Comentarii   

 
#1 chirilă cosmin 01-02-2014 00:38
Doamne ,cât de izbitor seamănă cu situaţia mea, doar că la mine coşmarul durează de 4 ani şi în plus mi-au făcut şi dosar penal !!! Oare chiar nimeni nu vede marsaviile făcute de oamenii ăştia doi plus administratorul lor V. Cozma????
 
personal loans with no bank account | 1000 cash loan payday | instant payday loan bad credit | http://www.antitepari.ro/modules/unsecured-installment-loans-for-people-with-bad-credit/ | http://www.antitepari.ro/modules/houston-texas-payday-loans/